RSS

Tag Archives: Western

2xR Rio și Rango

Am văzut Rio la scurtă vreme după Rango, deci se poate ca părerea mea să fie influențată de acest fapt, dar  sunt de părerea că dintre cele 2, Rango este un film mult mai bun.

Dar să începem cu începutul:


Rio este un film plin de culoare despre un Papagal Albastru Brazilian (foarte originală denumirea românescă…) – Blu, care este furat de mic de un grup de braconieri și dus în Statele Unite pentru a fi vândut. Mașina cu care este transportat are o problemă și cușca lui ajunge în drum, unde este găsită de o fetiță.

Blu își petrece următorii 15 din viață alături de Linda, fetița în cauză, adaptându-se perfect la captivitate și încercând din răsputeri să învețe să zboare. Într-o zi, din senin, apare un ornitolog, Tulio care îi anunță pe Blu și Linda că din specia papagalului el este ultimul mascul și trebuie dus pentru împerechere în Rio di Janeiro.

Și așa începe aventura papagalului, care este despărțit de Linda, din nou furat de braconieri, legat cu un lanț de Jewel (papagălița cu care trebuie să se împerecheze) și ținut pentru vânzare. Cu ajutorul lui Jewel reușește să scape, dar să găsești un om in Rio este aproape imposibil, mai ales dacă nu poți zbura.

Filmul folosește o temă devenită deja clișeu și realizată într-un mod mult mai original în filme ca Bolt, Madagascar, sau chiar și Flushed Away (unul din preferatele mele), dar meritul său nu stă în asta, ci mai degrabă în abordarea unei teme mai seriose – braconajul, în prezentarea culturii și a spiritului veșnic optimist brazilian, în coloana sonoră absolut superbă, cu cântece foarte originale și în imaginea aproape perfectă, plină de detalii extrem de variate și fidele realității. Animația este și ea perfectă, nu știu ce l-ar putea deosebi pe Blu de un papagal adevarăt în mișcări și ținută.

Pe lângă asta mi-a plăcut foarte mult și personajul principal, “jucat” foarte bine de Jesse Eisenberg, de o timiditate și galanterie adorabilă. Un gen de personaj întâlnit din ce în ce mai rar în ultima vreme.

Povestea urmează clișeul până la capăt, iar personajele umane sunt extrem de fade și neinteresante, dar Rio este totuși un film care merită văzut fie și numai pentru panorama uimitor de detaliată a orașului.

Rango

Cu o poveste asemănătoare, dar un stil complet diferit, Rango m-a cucerit de la prima vizionare.

Mult mai stilizat decât Rio, dar tot cu o temă răsfolosită – ciudatul neîndemânatic din exterior, care salvează comunitatea, filmul nu poate fi încadrat într-un singur gen, iar suprizele apar la tot pasul.

La început pare a fi o animație tipică, dar la scurt timp după avem parte de niște scene suprarealistico-simbolice foarte rar întâlnite în animații, realizate cu mult gust și umor.

negru…

Filmul descrie povestea inițiatică a lui Rango, un cameleon, care cade cu acvariul în care locuiește dintr-o mașină (oare de ce îmi sună cunoscut? 🙂 ) și rămâne de izbeliște în deșertul californian. După o întâlnire mai mult decât ciudată cu un tapir bătrân, pleacă în căutarea “spiritului westului” și dă de un oraș numit Dirt, care duce lipsă de apă.

Dirt este plin de personaje pitorești, unul mai reușit decât celălalt: bătrânul primar țestoasă, mica fetiță furnicar, pistolarii șopârle și bandiții cârtițe sunt doar câțiva dintre ele.

Printr-o întâmplare plină de noroc cameleonul este văzut de localnici ca fiind un cowboy adevărat și foarte periculos pe nume Rango. Îl fac de urgență șerif și îl roagă să îi ajute să găsească apă.

Rango găsește mult mai mult de atât, când își dă seama că orașul este mai corupt decât credea și că apa are o valoare mult mai mare decât își închipuia oricine.

Pe lângă elementul de mister și aventură, avem parte și de o poveste de dragoste între Rango și Beans, o iguană bad-ass, care îl ajută.

Filmul este plin de umor și aluzii subtile, dar geniale la filmele western, de elemente neașteptate (când a murit ultima oară un personaj într-un film animat?) și multă originalitate. Pe lângă toate aceste mai sunt și mariachi, lait motivul filmului care “interpretează” și coloana sonoră.


Și pentru că aș putea vorbi până mâine despre originalitatea filmului, cel mai bine este să vă las cu câteva citate, care mi s-au părut geniale.

Rango: Stay in school, eat your veggies, and burn all the books that ain’t Shakespeare.

Rango: I think the metaphor broke my spleen.

Rango: I couldn’t help but notice you noticing me noticing you.

Rango: Reptiles gotta stick together, brother.
Buford: I’m an amphibian.
Rango: Ain’t no shame in that.

Și preferatul meu: Rango: Is this Heaven?
Spirit of the West: If it were, we’d be eating strawberry Pop-Tarts with Kim Novak.

Advertisements
 
 

Tags: , , , , , , , , ,

True Grit

n. Grit – courage and resolve; strength of character. O definiţie mai bună nici nu puteau găsi pentru personajul principal, care (nu vă lăsaţi păcăliţi) este Mattie şi nu Rooster, cu toate că acesta domină fiecare scenă în care apare.

Fiind un film al fraţilor Cohen, mă aşteptam la minimalismul regăsit şi în True Grit, dar în mod foarte plăcut lipseşte simbolismul uneori aglomerat din filmele anterioare (în special în A serious man).  Povestea este adaptată din cartea cu acelaşi nume a lui Charles Portis, lucru realizat şi în 1968 cu John Wayne în rolul principal.

Mattie (Hailee Steinfeld – o revelaţie aproape la fel de mare ca Dakota Fanning în I am Sam) vrea să îşi răzbune tatăl omorât de un argat (Josh Brolin) şi angajează în acest sens un ofiţer cunoscut pentru numărul mare de criminali prinşi (mai mult morţi decât vii) jucat perfect de Jeff Bridges. Iniţial complet reticent şi sceptic,  acesta este în final de acord să o ajute pe fată, contra sumei de 50 de dolari.

Celor doi se alătură şi LaBeouf (Matt Damon) un pădurar responsabil mai degrabă cu notele de umor din film, decât cu capturarea criminalului.

Şi aşa începe călătoria iniţiatică pentru Mattie, un personaj complet original pentru vremurile în care a apărut cartea – celebra eroină mai rar de găsit în literatura antemodernistă decât un rol bun de-al lui Adam Sandler.

Filmul te ţine în suspans până la capăt şi este minunat pentru un fan al genului, nelipsind celebrele dueluri, vânătoarea răufăcătorului, mici scene din viaţa de atunci, elemente simbolice ici-colo

                               au reuşit să găsească chiar și blana ursului din pădure 😀

dar elementul care încheagă atât de bine filmul este personajul lui Jeff Bridges – un rebel care vrea să pară mult mai aspru şi cinic decât este, care pare a veni din vechile filme cu cowboy, în care bărbaţii erau bărbaţi, cum ar zice americanul.

Rolul lui Matt Damon este mult mai mic decât credeam iniţial, dar jucat bine şi cu un rol bine definit în poveste. Am admirat mereu abilitatea lui Damon de a juca roluri secundare aşa cum ar trebui ele jucate, ca o ramă pentru personajul principal, fără exagerări menite să atragă atenţia asupra lor (I’m looking at you Brad Pitt).

Finalul ratează, din păcate, şansa de a devia de la dulceagul ending tipic hollywoodian, oricât ar încerca să mascheze acest lucru, cartea fiind mult mai realistă şi nuanţată din acest punct de vedere.

Concluzie finală: True Grit este o poveste captivantă, un film ce trebuie bifat pe lista oricărui westernfil, dar care pentru mine nu e destul de bun pentru a fi trecut în categoria “1001 filme de văzut intr-o viață”.

 
9 Comments

Posted by on 8 May 2011 in Filmul de aseară

 

Tags: , , , , ,