RSS

Tag Archives: Vincent Cassel

9. Eastern Promises

În mod normal nu mă atrag filmele despre mafie decât dacă sunt foarte bune, iar Eastern Promises este cu siguranță printre cele mai bune filme pe acest subiect.

Fiind un film de David Cronenberg, te aștepți la unele scene mai dure, ca să nu spun scârboase, iar Eastern Promises nu dezamăgește, pentru că încă din primele minute ne introduce în universul violent și nemilos al mafiei ruse.

Micul preludiu se sfârșește aici și povestea continuă cu o fată de numai 14 ani, care ajunge la spital în travaliu. Anna (Naomi Watts) este moașa care o asistă la naștere, dar din păcate tânăra moare lăsând în urmă o fetiță și un jurnal scris în limba rusă.

Hotărâtă să găsească părinții fetei pentru a le înapoia nepoata, Anna duce jurnalul acasă în speranța că unchiul ei, de origine ucrainieană o va ajuta să îl traducă. În foile jurnalului mai găsește și o carte de vizită a restaurantului “Trans-Siberian”, al cărui proprietar este bătrânul cap de familie, Semyon – jucat excelent de Armin Müller-Stahl.

După atmosfera de petrecere și distracție din restaurant nici nu ai zice că Anna a nimerit în cuibul unei din cele mai puternice familii mafiote din Londra. Ea este bineînțeles complet naivă din punctul ăsta de vedere, atât de mult chiar încât este convinsă de Semyon să îi aducă jurnalul pentru a-l traduce.

La ieșirea din restaurant Anna este acostată de Nikolai – șoferul familiei, jucat perfect de Viggo Mortensen, un actor de care nu m-am simțit niciodată atrasă până la Eastern Promises. Atitudinea lui este intens studiată și susținută pe parcursul întregului film. A mers cu documentarea atât de departe încât a vizitat diferite penitenciare rusești pentru a fi cât mai autentic, la fel ca și tatuajele pe care le are. Reușește să joace un tip extrem de periculos și sadic, care este în același timp carismatic, ba chiar simpatic, cu toate că atitudinea de badass suprem nu și-o pierde nici un minut.

Între Anna și Nikolai se înfiripă (urăsc cuvântul ăsta, dar în lipsă de ceva mai bun…) o fragilă prietenie, iar Nikolai încearcă să o convingă să renunțe la întreaga poveste pentru siguranța ei, dar cu idealiștii nu te pui!

Cu cât află Anna mai multe despre povestea fetei moarte, cu atât devine totul din ce în ce mai periculos, până în punctul în care întreaga familie este sub amenințare din partea celei mai sadice organizații din lume.

Pe lângă amenințarea din partea lui Semyon, Anna și Nikolai trebuie să îl îndure și pe Kirill (Vincent Cassel), fiul scelerat a lui Semyon, un individ de profesie fiu, extrem de tâmp și îngâmfat, ale cărui acțiuni pornesc un lanț de evenimente catastrofale pentru familie, pe care numai Nikolai o poate salva.

Kirill are și el propriul secret, atât de tabu încât ar provoca dezonorarea totală a familiei dacă ar fi dezvăluit. Felul în care Nikolai profită de acest secret este, din nou, absolut genial – eficiența sa aș compara-o cu cea a lui Anton Chigurh.

Pe lângă tema evidentă, Eastern Promises mai abordează și subiecte precum cultura comunităților de emigranți, cultura vory v zakone, urmările socialismului din Uniunea Sovietică, realismul dur al traficului uman și a fațadelor poleite în spatele cărora se ascund niște indivizi extrem de siniștrii.

Filmul este pe alocuri greu de vizionat, iar unele scene te lasă marcat, dar îl recomand din toată inima, fiind unul din cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme, comparabil ca și calitate cu The Departed, cu toate că eu cred că îi este superior.

Advertisements
 
 

Tags: , , , , ,

2. Black Swan

Dacă  ceva e cert în privința lui Darren Aronofsky, este faptul că știe să creeze o atmosferă absolut extraordinară în filmele sale, care te bântuie și la săptămâni după vizionare. A dovedit-o cu Pi, Requiem pentru un vis, Fântâna și bineînțeles și cu ultimul său film – Black Swan.

Ideea filmului este extrem de simplă, după cum ne explică și personajul lui Vincent Cassel – Thomas Leroy, dar execuția este incredibil de inteligentă și cu o atenție la detalii ce atinge cote aproape obsesiv-compulsive.

Thomas Leroy: We all know the story. Virginal girl, pure and sweet, trapped in the body of a swan. She desires freedom, but only true love can break the spell. Her wish is nearly granted in the form of a prince. But before he can declare his love, her lustful twin, the Black Swan, tricks and seduces him. Devastated the White Swan leaps off a cliff, killing herself and in death finds freedom.

Avem, deci, lebăda albă, Nina Sayers, interpretată de Natalie Portman, o fată pe care cu multă generozitate o s-o numesc ingenuă și a cărei singur vis este să danseze perfect și să se evidențieze, preferabil printr-un rol principal. Dansul ei este unul ca la carte, sigur și precis ca bătăile unui metronom. Îi lipsește însă, cum era de așteptat, pasiunea și curajul de a trăi cu adevărat dansul.

Fiind un film de Darren Aronofsky,  în spatele acestui lucru se află niște motive un pic bolnave, dacă nu chiar patologice. Mama Ninei este o fostă balerină, care a trebuit să renunțe la dans când a rămas însărcinată și acum încearcă cu disperare să își trăiscă visul prin fiica sa. De notat ar mai fi faptul că Barbara Hershey ar trebui să se oprească, cam pe acum, din a mai face operații estetice…

Ceea ce ne este arătat este destul de deranjant, însă ceea ce ne este sugerat, e cu adevărat sinistru.

Curând facem cunoștiință și cu lebăda neagră, Lily, o fată recent adăugată trupei de balet, care întârzie mereu și este exact opusul lui Nina. Dansul ei este unul impulsiv, imperfect, dar extrem de seducător.

Pe lângă simbolistica alb/negru, Aronofsky folosește intens și imaginile în oglindă, dând astfel filmului acel element suprarealist, de la care nu îți poți lua gândul după vizionare.

De apreciat este și faptul că obiectul iubirii Ninei nu este un bărbat, ci baletul, o viziune feministă (dacă nu sper la prea multe), sau cel puțin modernistă, în care viața protagonistei nu se învârte în jurul unui bărbat. Și în asta (printre altele) constă geniul lui Aronofsky și ceea ce separă un film bun de un thriller cu un subiect epuizat.

La fel ca și în Requiem pentru un vis, pe parcursul filmului acțiunea devine din ce în ce mai intensă, culminând cu una dintre cele mai frumoase scene pe care le-am văzut într-un film și care îmi va rămâne în amintire mult timp de acum încolo.

Pe lângă intriga principală avem parte și de o poveste secundară, cea a lui Beth, o balerină care este retrasă din trupă de către Thomas, datorită vârstei. Ne este descrisă ca fiind o dansatoare perfectă, dar în același timp și instabilă psihic, o mise-en-scène a vechiului proverb conform căruia geniul nu poate exista fără un pic de nebunie.

Acest lucru este dovedit și în cazul Ninei, dar în final dansul ei este cel cu adevărat perfect în singularitatea sa.

Celebra scenă controversată nu mi s-a părut complet inutilă, pentru că hey, vorbim de Mila Kunis in portjartier (ceea ce nu-i niciodată un lucru rău), dar nici pe departe la fel de șocantă ca cea din Requiem pentru un vis.

În concluzie Black Swan este cel mai bun film de acest gen de la Mullholand Drive încoace.

 
7 Comments

Posted by on 25 April 2011 in 1001 filme de văzut intr-o viață

 

Tags: , , , , ,