RSS

Tag Archives: Johnny Depp

2xR Rio și Rango

Am văzut Rio la scurtă vreme după Rango, deci se poate ca părerea mea să fie influențată de acest fapt, dar  sunt de părerea că dintre cele 2, Rango este un film mult mai bun.

Dar să începem cu începutul:


Rio este un film plin de culoare despre un Papagal Albastru Brazilian (foarte originală denumirea românescă…) – Blu, care este furat de mic de un grup de braconieri și dus în Statele Unite pentru a fi vândut. Mașina cu care este transportat are o problemă și cușca lui ajunge în drum, unde este găsită de o fetiță.

Blu își petrece următorii 15 din viață alături de Linda, fetița în cauză, adaptându-se perfect la captivitate și încercând din răsputeri să învețe să zboare. Într-o zi, din senin, apare un ornitolog, Tulio care îi anunță pe Blu și Linda că din specia papagalului el este ultimul mascul și trebuie dus pentru împerechere în Rio di Janeiro.

Și așa începe aventura papagalului, care este despărțit de Linda, din nou furat de braconieri, legat cu un lanț de Jewel (papagălița cu care trebuie să se împerecheze) și ținut pentru vânzare. Cu ajutorul lui Jewel reușește să scape, dar să găsești un om in Rio este aproape imposibil, mai ales dacă nu poți zbura.

Filmul folosește o temă devenită deja clișeu și realizată într-un mod mult mai original în filme ca Bolt, Madagascar, sau chiar și Flushed Away (unul din preferatele mele), dar meritul său nu stă în asta, ci mai degrabă în abordarea unei teme mai seriose – braconajul, în prezentarea culturii și a spiritului veșnic optimist brazilian, în coloana sonoră absolut superbă, cu cântece foarte originale și în imaginea aproape perfectă, plină de detalii extrem de variate și fidele realității. Animația este și ea perfectă, nu știu ce l-ar putea deosebi pe Blu de un papagal adevarăt în mișcări și ținută.

Pe lângă asta mi-a plăcut foarte mult și personajul principal, “jucat” foarte bine de Jesse Eisenberg, de o timiditate și galanterie adorabilă. Un gen de personaj întâlnit din ce în ce mai rar în ultima vreme.

Povestea urmează clișeul până la capăt, iar personajele umane sunt extrem de fade și neinteresante, dar Rio este totuși un film care merită văzut fie și numai pentru panorama uimitor de detaliată a orașului.

Rango

Cu o poveste asemănătoare, dar un stil complet diferit, Rango m-a cucerit de la prima vizionare.

Mult mai stilizat decât Rio, dar tot cu o temă răsfolosită – ciudatul neîndemânatic din exterior, care salvează comunitatea, filmul nu poate fi încadrat într-un singur gen, iar suprizele apar la tot pasul.

La început pare a fi o animație tipică, dar la scurt timp după avem parte de niște scene suprarealistico-simbolice foarte rar întâlnite în animații, realizate cu mult gust și umor.

negru…

Filmul descrie povestea inițiatică a lui Rango, un cameleon, care cade cu acvariul în care locuiește dintr-o mașină (oare de ce îmi sună cunoscut? 🙂 ) și rămâne de izbeliște în deșertul californian. După o întâlnire mai mult decât ciudată cu un tapir bătrân, pleacă în căutarea “spiritului westului” și dă de un oraș numit Dirt, care duce lipsă de apă.

Dirt este plin de personaje pitorești, unul mai reușit decât celălalt: bătrânul primar țestoasă, mica fetiță furnicar, pistolarii șopârle și bandiții cârtițe sunt doar câțiva dintre ele.

Printr-o întâmplare plină de noroc cameleonul este văzut de localnici ca fiind un cowboy adevărat și foarte periculos pe nume Rango. Îl fac de urgență șerif și îl roagă să îi ajute să găsească apă.

Rango găsește mult mai mult de atât, când își dă seama că orașul este mai corupt decât credea și că apa are o valoare mult mai mare decât își închipuia oricine.

Pe lângă elementul de mister și aventură, avem parte și de o poveste de dragoste între Rango și Beans, o iguană bad-ass, care îl ajută.

Filmul este plin de umor și aluzii subtile, dar geniale la filmele western, de elemente neașteptate (când a murit ultima oară un personaj într-un film animat?) și multă originalitate. Pe lângă toate aceste mai sunt și mariachi, lait motivul filmului care “interpretează” și coloana sonoră.


Și pentru că aș putea vorbi până mâine despre originalitatea filmului, cel mai bine este să vă las cu câteva citate, care mi s-au părut geniale.

Rango: Stay in school, eat your veggies, and burn all the books that ain’t Shakespeare.

Rango: I think the metaphor broke my spleen.

Rango: I couldn’t help but notice you noticing me noticing you.

Rango: Reptiles gotta stick together, brother.
Buford: I’m an amphibian.
Rango: Ain’t no shame in that.

Și preferatul meu: Rango: Is this Heaven?
Spirit of the West: If it were, we’d be eating strawberry Pop-Tarts with Kim Novak.

Advertisements
 
 

Tags: , , , , , , , , ,

Tangled

După surpriza foarte plăcută reprezentată de The Princess and the Frog am fost foarte curioasă să văd ultima animaţie marca Disney -Tangled. Un pic cam surprinsă de titlu, am vrut să aflu de ce nu i-au spus “Rapunzel”, după povestea din care s-au inspirat. Ei bine, se pare că The Princess and the Frog a fost o dezamăgire din punct de vedere a încasărilor pentru că nu a atras deloc publicul masculin. Aşa că au rebranduit filmul, i-au modificat un pic şi trailerul ca să pară mai mult axat pe aventură şi au pus mai mult accentul pe Flynn Ryder în marketing, iar rezultatul este vizibil, Tangled încasând în primul weekend 49 de milioane de dolari, faţă de TPTF, care a încasat “doar” 24 de milioane.

La fel ca majoritatea filmelor animate Disney şi acesta se inspiră dintr-o poveste a fraţilor Grimm. Spun inspiră pentru că de fiecare dată cei de la Disney uită îm mod convenabil unele aspecte ale poveştii, dar le imbogăţesc pe de altă parte cu diferite clişee şi stereotipuri ale vremii. Dacă în anii ’50 toate prinţesele aveau nevoie de un prinţ care să la salveze, în anii ’90 dădeau deja primele semne de emancipare prin Mulan şi Pocahontas, ajungând ca în 2010 să avem parte de nişte dialoguri un pic cam serioase şi ciudate pentru un film destinat copiilor. Unul din primele lucruri care mi-au sărit în ochi a fost modul aşa zis pasiv-agresiv al mamei vitrege de a trata lucrurile.

Mother Gothel: Look in that mirror. I see a strong, confident, beautiful young lady.
Mother Gothel: Oh look, you’re here too.
Mother Gothel: I’m just teasing! Stop taking everything so seriously.

Poveste începe (fără nici o legătură cu originalul) cu o floare crescută dintr-o “picătură de soare”, care a căzut pe Pământ şi care are abilităţi magice de a vindeca.  Gothel – o babă atât de urâtă, încât clar trebuie să fie şi rea îi cântă florii în fiecare seară, iar floarea în schimb o întinereşte.

A se observa trecerea de la vrăjitoare la femeia de vârsta a treia cu frustrări legate de vârstă şi imagine…

După ceva timp regina ţinutului (care era şi însărcinată) se îmbolnăveşte şi deodată toată lumea caută floarea cu pricina pentru a o salva. Eforturile lui Gothel de a o ascunde sunt zadarnice şi în curând regina îşi revine şi dă naştere unei fetiţe cu păr magic, care are aceleaşi proprietăţi miraculoase ca şi floarea. Gothel se furişează în castel şi încearcă să îi taie părul fetiţei, dar odată tăiat acesta îşi pierde magia şi devine şaten, aşa că Gothel o răpeşte cu totul pe Rapunzel şi o încuie într-un turn, astfel ca nimeni să nu o mai găsească.


Fastforward 18 ani, când Rapunzel este o fată foarte frumoasă şi talentată în ale picturii şi astronomiei (I kid you not), a cărei dorinţă este să iasă din turn şi să vadă “luminile plutitoare” care apar doar de ziua ei de naştere (care sunt de fapt lanterne înălţate de locuitorii cetăţii în amintirea prinţesei pierdute).  Singurul ei companion este Pascal, un cameleon foarte simpatic – unul din personajele mele preferate din film.

Dorinţa de a vedea “luminile plutitoare” i se împlineşte atunci când Flynn Ryder – un hoţ din ţinut se urcă în turn pentru a se ascunde de soldaţii care îl urmăresc şi de doi fraţi, hoţi şi ei, pe care i-a escrocat.  De aici începe partea de aventură a filmului, cea mai reuşită, părerea mea, plină de umor şi suspans, criminali interpreţi de muzicaluri, momente periculoase şi Maximilian – un cal cu un comportament mai degrabă canin.

Din punct de vedere vizual filmul este excepţional, iar detaliile sunt uimitoare. Chiar zilele trecute am revăzut primul Shrek şi am realizat încă odată cât de mult s-au schimbat lucrurile.

Pe lângă efectele vizuale, filmul mai are şi momentele muzicale, care mie personal nu mi-au plăcut niciodată şi care sunt excesiv de repetitive în cazul ăsta, dar per total este un film reuşit, pe care cred că ăia micii o să îl aprecieze mai mult decât cei mari.

 
2 Comments

Posted by on 15 May 2011 in Filmul de aseară

 

Tags: , , , ,