RSS

Tag Archives: Barry Pepper

13. The Green Mile

Am văzut prima oară acest film când aveam 15 ani și scena morții lui Delacroix mă bântuie și acum. A fost o scenă atât de memorabilă încât a doua zi m-am dus direct la bibliotecă și am împrumutat cartea. Pe atunci îmi plăcea foarte mult Stephen King și cu toate că mi-am mai schimbat părerea în timp, The Green Mile este cu siguranță una din cărțile lui cele mai bune, iar ca ecranizare poate fi lejer comparată cu The Shawshank Redemption.

Filmul descrie viața din sectorul de deținuți condamnați la moarte al penitenciarului “Cold Mountain” din Louisiana numit și “Culoarul Verde” datorită culorii care îi acompania pe deținuți până la scaunul electric. Tom Hanks este Paul Edgecomb, șeful sectorului, care pe lângă deținuții periculoși mai are de a face și cu psihopați în uniformă cu pile la conducerea penitenciarului.

Psihopatul în cauză – Percy Wetmore este jucat impecabil de Doug Hutchison, care reușește să redea toate trăsăturile definitorii ale personajului: frustrat, sadic, narcisist și arogant, un amestec care îl face aproape la fel de sinistru ca Eugene Tombs. În plus Percy moare de nerăbdare să vadă o execuție pe viu, deci ne putem aștepta de la început la un dezastru iminent.

Intriga se pune în mișcare odată cu sosirea lui John Coffey (like the drink, only not spelled the same), un uriaș acuzat de omorul brutal a două fetițe, condamnat și el la moarte.

John este, contrar aparențelor, extrem de blând și își petrece timpul plângând, sau stând izolat în celula sa. Lucrurile devin interesante când acesta dă dovadă de puteri supranaturale, vindecându-l pe Paul de infecți urinară care îl chinuia de câteva luni (infecție descrisă inutil de detaliat in carte, mă bucur că nu și în ecranizare)

Încetul cu încetul Paul își dă seama că John este nevinovat, dar cine ar crede în anii ’30 că un negru găsit cu cadavrele celor 2 fetițe în brațe nu este asasinul? Pe lângă asta John este oarecum încet la minte și nu înțelege mai nimic din ce i se întâmplă, având și ușoare pierderi de memorie.

Ritmul filmului este unul lent, dar nu frustrant. Povestea narată la persoana I de Paul ne este dezvăluită plină de suspans și farmec. Prezentul și trecutul sunt alternate dar nu abuziv, iar atmosfera este extrem de captivantă, având un ușor iz de poveste.

Foarte fidel cărții filmul reușește acolo unde atât de multe ecranizări după Stephen King au eșuat – are și elemente umoristice, uneori chiar absurde.

Billy “The Kid” Wharton jucat de Sam Rockwell este sarea și piperul filmului, de la crizele de nervi la chinul la care îl supune pe Percy, cu toate că, la fel ca orice alt aspect din cărțile lui King – nu este ce pare a fi.

Un rol important îl are și Eduard Delacroix, un piroman care se împrietenește cu Mr. Jingles – singurul animal din sectorul morții.

Delacroix este frecvent ținta atacurilor lui Percy pentru că este mic de statură și inofensiv, dar este răzbunat de Mr Jingles care îl enerveză pe Percy până aproape de isterie.

Filmul tratează mai multe subiecte de la sacru și profan la rasism, societatea anilor ’30 în sudul Statelor Unite, problema oamenilor instabili în funcții de putere, pedeapsa capitală și natura dreptății. Este genul de film care te captivează și te pune pe gânduri o perioadă bună după vizionare și nu numai datorită elementului “horror”.

În plus este una din cele mai bune ecranizări și unul din puținele filme în care toți actorii joacă bine. Fără îndoială un clasic.

Advertisements
 
5 Comments

Posted by on 26 August 2011 in 1001 filme de văzut intr-o viață

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

7. 25th Hour

25th Hour este unul din filmele de care știam că sunt bune, dar nu reușeam niciodată să îl văd. Asta până ieri seară. Și ce rău îmi pare că nu l-am vizionat mai demult!

Ecranizare a cărții cu același nume de David Benioff, este într-un fel e asemănător cu American History X, dar un pic mai rafinat și nici pe departe atât de brutal. La suprafață pare că este o felie din viața lui Monty Brogan (Edward Norton), un traficant de droguri prins de poliție, care mai are o zi până la încarcerare și 7 ani de petrecut în închisoare, dar în esență este mult, mult mai mult de atât. Pe fundalul dramei lui Monty se desfășoară drama New York-ului, drama multi-culturalismului, drama globalizării, dramă unei țări care pare mai mult ca oricând că își pierde identitatea.

          Atacul din 11 septembrie este folosit ca un laitmotiv/metaforă pentru diferența de puncte de vedere

Comentariul social ne oferă și una din cele mai bune scene din cinematografia modernă, de o sinceritate foarte rar întâlnită la Hollywood. Dacă nu ar fi fost un monolog ar fi fost cea mai bună poezie pe care am auzit-o în ultimii ani…

La fel ca orice film care descrie o perioadă scurtă de timp, 25th Hour folosește flashbackurile pentru a explica situația din prezent și a nuanța personajele. Impresia lăsată de un personaj la început poate fi total diferită de cea de la sfârșitul filmului. Și nici unul din ele nu este un clișeu, fiecare are o poveste, dorințe și eșecuri, calități și defecte, cu toate că inițial îi etichetezi destul de repede și cu non-șalanță.

tocilarul ratat

șmecherul de birou

idiotul loial

La fel ca și Memento, filmul conține un element de mister, care face îl face mai interesant, dar în final interacțiunea personajelor este cea care definește filmul. În timp ce orele lui Monty se scurg, suntem puși în situația de a reflecta nu numai asupra vieții lui, ci și a celei proprii. Am făcut tot ce se putea? Am luat vreo decizie greșită, care la timpul ei părea corectă? Suntem rezultatul educației și al mediului, sau ne facem singuri norocul?

Întreaga distribuție a filmului este foarte bună, iar Edward Norton se remarcă din nou printr-un rol jucat perfect. Fiind un moodpiece descoperi că în loc să se evapore cu timpul, sentimentul pe care ți-l lasă te bântuie din ce în ce mai mult. And if that’s not a good movie I don’t know what is.

 
 

Tags: , , , , , ,