RSS

Tag Archives: Barbara Hershey

Insidious

Insidious este un film cu un pedigree de campion, fiind realizat de scriitorii seriei Saw (din care mie personal îmi place doar primul film) si de producătorul filmului Paranormal Activity (care m-a lăsat  pentru câteva zile cu inabilitatea de a vizita bucătăria în timpul nopții). Filmul seamănă mai mult cu cel din urmă, fiind pe scurt Poltergeist fără celebrul televizor.

Secvența de început te duce cu gândul la filmele horror clasice ale aniilor ’50 datorită coloanei sonore și a efectelor vizuale folosite. De fapt mi-a adus foarte mult aminte de The Haunting, varianta 1963. Un lucru care mi-a plăcut din prima. Dar lucrurile nu se opresc aici, imediat după generic avem de-a face cu o scenă care pare a se fi materializat din coșmarurile noastre cele mai sinistre. Chiar țin minte că și eu am visat la un moment dat o creatură la fel de odiosă, după care am promis solemn să nu mai citesc niciodată Almanahul de întâmplări paranormale a unei vecine, promisiune care a durat fix până la răsărit… Și ca să nu fiu eu singura traumatizată:

Povestea este, în prima parte a filmului enervant de banală pentru un horror – un cuplu se mută într-o casă nouă, unde se petrec din ce în ce mai multe lucruri ciudate. Ce mirare că au și copii – 2 băieți și o fetiță în vârstă de câteva luni. Încă de la început știm că ăia mici o sa aibă zile fripte în casa cu pricina.

Pe lângă răsfolositele obiecte care își schimbă locul, voci sinistre, șoapte neînțelese și uși care se trântesc, avem și camera a mai bântuită, în cazul ăsta podul de care unul din băieți se simte din ce în ce mai atras, până cînd într-o seară, încercând să aprindă lumina, cade de pe o scară, lovindu-se la cap. A doua zi tatăl (Patrick Wilson) descoperă că nu se mai trezește din somn și îl duce la spital, unde nimeni nu înțelege ce se întâmplă cu el. Ai crede că după toate filmele de groază cu posedări au mai învățat și doctorii câte ceva…

Copilul (Dalton) este dus acasă unde rămâne în grija mamei lui în timp de lucrurile ciudate se accentuează și tatăl este din ce în ce retras și absent.

Cu toate că povestea este trasă la xerox, senzația de frică și teroare este indusă foarte inteligent prin mici detalii subtile, cadre meteorice/subliminale, dar mai ales prin sincronizarea foarte atentă a sperieturilor. Atenție, nu este un film în care cadrele de sărit în sus de pe canapea sunt predictibile. Din contră se pare că sunt atent aranjate să apară când te aștepți mai puțin, indiferent de câte filme de groază ai mai văzut.

Un alt element care mie mi-a plăcut foarte mult este folosirea unei melodii lait-motiv. Binenînțeles, într-un film de groază cu cât e melodia mai veselă, cu atât sunt scenele în care apare mai sinistre. Un contrast care îi dă filmului și un element memorabil.

Din a doua parte a filmului povestea deviază oarecum de la banal și incorporează și element de comedie ușoară, care nu strică însă tonul filmului. Imaginea lasă la un moment dat de dorit, la fel ca și finalul, dar la ce ne puteam așepta de la persoanele care plănuiesc al treilea film al seriei Paranormal Activity?

Verdict final: Insidious este un film de groază peste medie, foarte bun de vizionat seara cu lumina stinsă și un pachet de Xanax pe noptieră.

Ca experiment vă propun să vizionați filmul și să vă setați ca ton de alarmă următoarea melodie 😉

Advertisements
 
6 Comments

Posted by on 28 April 2011 in Filmul de aseară

 

Tags: , , , ,

2. Black Swan

Dacă  ceva e cert în privința lui Darren Aronofsky, este faptul că știe să creeze o atmosferă absolut extraordinară în filmele sale, care te bântuie și la săptămâni după vizionare. A dovedit-o cu Pi, Requiem pentru un vis, Fântâna și bineînțeles și cu ultimul său film – Black Swan.

Ideea filmului este extrem de simplă, după cum ne explică și personajul lui Vincent Cassel – Thomas Leroy, dar execuția este incredibil de inteligentă și cu o atenție la detalii ce atinge cote aproape obsesiv-compulsive.

Thomas Leroy: We all know the story. Virginal girl, pure and sweet, trapped in the body of a swan. She desires freedom, but only true love can break the spell. Her wish is nearly granted in the form of a prince. But before he can declare his love, her lustful twin, the Black Swan, tricks and seduces him. Devastated the White Swan leaps off a cliff, killing herself and in death finds freedom.

Avem, deci, lebăda albă, Nina Sayers, interpretată de Natalie Portman, o fată pe care cu multă generozitate o s-o numesc ingenuă și a cărei singur vis este să danseze perfect și să se evidențieze, preferabil printr-un rol principal. Dansul ei este unul ca la carte, sigur și precis ca bătăile unui metronom. Îi lipsește însă, cum era de așteptat, pasiunea și curajul de a trăi cu adevărat dansul.

Fiind un film de Darren Aronofsky,  în spatele acestui lucru se află niște motive un pic bolnave, dacă nu chiar patologice. Mama Ninei este o fostă balerină, care a trebuit să renunțe la dans când a rămas însărcinată și acum încearcă cu disperare să își trăiscă visul prin fiica sa. De notat ar mai fi faptul că Barbara Hershey ar trebui să se oprească, cam pe acum, din a mai face operații estetice…

Ceea ce ne este arătat este destul de deranjant, însă ceea ce ne este sugerat, e cu adevărat sinistru.

Curând facem cunoștiință și cu lebăda neagră, Lily, o fată recent adăugată trupei de balet, care întârzie mereu și este exact opusul lui Nina. Dansul ei este unul impulsiv, imperfect, dar extrem de seducător.

Pe lângă simbolistica alb/negru, Aronofsky folosește intens și imaginile în oglindă, dând astfel filmului acel element suprarealist, de la care nu îți poți lua gândul după vizionare.

De apreciat este și faptul că obiectul iubirii Ninei nu este un bărbat, ci baletul, o viziune feministă (dacă nu sper la prea multe), sau cel puțin modernistă, în care viața protagonistei nu se învârte în jurul unui bărbat. Și în asta (printre altele) constă geniul lui Aronofsky și ceea ce separă un film bun de un thriller cu un subiect epuizat.

La fel ca și în Requiem pentru un vis, pe parcursul filmului acțiunea devine din ce în ce mai intensă, culminând cu una dintre cele mai frumoase scene pe care le-am văzut într-un film și care îmi va rămâne în amintire mult timp de acum încolo.

Pe lângă intriga principală avem parte și de o poveste secundară, cea a lui Beth, o balerină care este retrasă din trupă de către Thomas, datorită vârstei. Ne este descrisă ca fiind o dansatoare perfectă, dar în același timp și instabilă psihic, o mise-en-scène a vechiului proverb conform căruia geniul nu poate exista fără un pic de nebunie.

Acest lucru este dovedit și în cazul Ninei, dar în final dansul ei este cel cu adevărat perfect în singularitatea sa.

Celebra scenă controversată nu mi s-a părut complet inutilă, pentru că hey, vorbim de Mila Kunis in portjartier (ceea ce nu-i niciodată un lucru rău), dar nici pe departe la fel de șocantă ca cea din Requiem pentru un vis.

În concluzie Black Swan este cel mai bun film de acest gen de la Mullholand Drive încoace.

 
7 Comments

Posted by on 25 April 2011 in 1001 filme de văzut intr-o viață

 

Tags: , , , , ,