RSS

13. The Green Mile

26 Aug

Am văzut prima oară acest film când aveam 15 ani și scena morții lui Delacroix mă bântuie și acum. A fost o scenă atât de memorabilă încât a doua zi m-am dus direct la bibliotecă și am împrumutat cartea. Pe atunci îmi plăcea foarte mult Stephen King și cu toate că mi-am mai schimbat părerea în timp, The Green Mile este cu siguranță una din cărțile lui cele mai bune, iar ca ecranizare poate fi lejer comparată cu The Shawshank Redemption.

Filmul descrie viața din sectorul de deținuți condamnați la moarte al penitenciarului “Cold Mountain” din Louisiana numit și “Culoarul Verde” datorită culorii care îi acompania pe deținuți până la scaunul electric. Tom Hanks este Paul Edgecomb, șeful sectorului, care pe lângă deținuții periculoși mai are de a face și cu psihopați în uniformă cu pile la conducerea penitenciarului.

Psihopatul în cauză – Percy Wetmore este jucat impecabil de Doug Hutchison, care reușește să redea toate trăsăturile definitorii ale personajului: frustrat, sadic, narcisist și arogant, un amestec care îl face aproape la fel de sinistru ca Eugene Tombs. În plus Percy moare de nerăbdare să vadă o execuție pe viu, deci ne putem aștepta de la început la un dezastru iminent.

Intriga se pune în mișcare odată cu sosirea lui John Coffey (like the drink, only not spelled the same), un uriaș acuzat de omorul brutal a două fetițe, condamnat și el la moarte.

John este, contrar aparențelor, extrem de blând și își petrece timpul plângând, sau stând izolat în celula sa. Lucrurile devin interesante când acesta dă dovadă de puteri supranaturale, vindecându-l pe Paul de infecți urinară care îl chinuia de câteva luni (infecție descrisă inutil de detaliat in carte, mă bucur că nu și în ecranizare)

Încetul cu încetul Paul își dă seama că John este nevinovat, dar cine ar crede în anii ’30 că un negru găsit cu cadavrele celor 2 fetițe în brațe nu este asasinul? Pe lângă asta John este oarecum încet la minte și nu înțelege mai nimic din ce i se întâmplă, având și ușoare pierderi de memorie.

Ritmul filmului este unul lent, dar nu frustrant. Povestea narată la persoana I de Paul ne este dezvăluită plină de suspans și farmec. Prezentul și trecutul sunt alternate dar nu abuziv, iar atmosfera este extrem de captivantă, având un ușor iz de poveste.

Foarte fidel cărții filmul reușește acolo unde atât de multe ecranizări după Stephen King au eșuat – are și elemente umoristice, uneori chiar absurde.

Billy “The Kid” Wharton jucat de Sam Rockwell este sarea și piperul filmului, de la crizele de nervi la chinul la care îl supune pe Percy, cu toate că, la fel ca orice alt aspect din cărțile lui King – nu este ce pare a fi.

Un rol important îl are și Eduard Delacroix, un piroman care se împrietenește cu Mr. Jingles – singurul animal din sectorul morții.

Delacroix este frecvent ținta atacurilor lui Percy pentru că este mic de statură și inofensiv, dar este răzbunat de Mr Jingles care îl enerveză pe Percy până aproape de isterie.

Filmul tratează mai multe subiecte de la sacru și profan la rasism, societatea anilor ’30 în sudul Statelor Unite, problema oamenilor instabili în funcții de putere, pedeapsa capitală și natura dreptății. Este genul de film care te captivează și te pune pe gânduri o perioadă bună după vizionare și nu numai datorită elementului “horror”.

În plus este una din cele mai bune ecranizări și unul din puținele filme în care toți actorii joacă bine. Fără îndoială un clasic.

 
5 Comments

Posted by on 26 August 2011 in 1001 filme de văzut intr-o viață

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

5 responses to “13. The Green Mile

  1. Andrei

    29 August 2011 at 17:48

    Clasic!

     
  2. zwk

    5 September 2011 at 21:02

    un film excelent.
    pacat ca nu prea se mai fac asemenea filme bune.
    daca ar fi toate de genul astuia, al lui forrest gump, shawshank redemption sau schindler’s list, lumea ar avea de castigat.
    insa acum se pune accent numai pe homosexuali si evrei.
    filme facute de ei, pentru ei.
    mi s-a urat sa vad in orice serial, un personaj musai e evreu sau homosexual

     
    • Laura

      5 September 2011 at 23:13

      Tu sigur nu o sa te uiti la filmul asta:
      http://www.youtube.com/watch?v=KslT5kvJYQU😀

      Dar da, sunt de acord, filmele hollywoodiene de azi sunt din ce in ce mai slabute. Eu una nu mai suport comediile romantice, care ies parca pe banda rulanta si sunt de o stupizenie greu de descris. in urma cu 40-50 de ani pana si astea erau scrise inteligent, dar acum nimic – actori care arata bine si un scenariu penibil.

      Cat despre ce povesteai tu, e normal ca Hollywoodul sa mulga vaca cea mai in voga. In plus in seriale personajele evreiesti sau/si homosexuale (de fapt toate minoritatile) au intotdeauna roluri secundare si sunt folosite mai mult pentru a pune personajul principal (care in 90% din cazuri e un american get-beget) intr-o lumina cat mai buna. A se vedea:

       
  3. raftul cu FILME

    24 November 2012 at 14:46

    Superb filmul !

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: