RSS

10. The Departed

15 Jun


Nu o să înțeleg niciodată oamenii care se iau de Tim Burton pentru că îi folosește numai pe Johnny Depp și Helena Bonham-Carter, sau de Scorsese pentru că Leonardo DiCaprio apare în fiecare din filmele sale de după 2000. În ambele cazuri este vorba despre o formulă care dă rezultate foarte bune de fiecare dată (cel puțin în cazul lui Scorsese).

The Departed este un remake după filmul producție chinezească – Internal Affairs și descrie în paralel viața lui Colin Sullivan (Matt Damon) – un tip luat de mic sub aripa protectoare a lui Costello (Jack Nicholson), cel mai mare mafiot din zona Bostonului și trimis pe post de spion în rândul poliției orașului

și Billy Costigan (Leonardo DiCaprio), un tip care provine dintr-o familie care are multe legături cu mafia, dar ai cărui părinți, oameni cinstiți, l-au crescut cu principii și valori. Billy se înscrie și el în Academie, dar din cu totul alte motive decât Colin.

Datorită inteligenței și a originilor sale, Billy este ales de un departament special pentru a fi trimis ca și spion în tabăra lui Costello, motiv pentru care aparent îl dau afară din poliție și îl trimit în închisoare pentru a-și crea legăturile necesare intrării în lumea interlopă

Avem deci doi oameni care au de pierdut ce e mai important pentru oricine – viața, încercând să se întreacă unul pe altul fără a fi prinși, sau expuși. Presiunea psihică la care sunt supuși scoate ce e mai bun și rău în același timp din ambii, totul ducând la o dramă foarte reușită cu o pleiadă de monștrii sacrii, care joacă excepțional de bine, dând filmului elementul acela distinct de capodoperă.

Jack Nicholson este incredibil, cum numai el știe să fie în rolul lui Costello – un mafiot sadic și ușor nebun, plin de extravaganțe și originalitate. A se vedea scena din cinematograful XXX…

Martin Sheen și Mark Wahlberg îi joacă și ei extrem de veridic pe superiorii lui Billy, primul un bătrân lup versat, al doilea un tânăr plin de avânt, care poate să înjure jumătate de oră fără să se repete. Maybe, maybe not, maybe fuck youself!

Pe lângă povestea destul de complicată a dublei insinuări, filmul are și o mică intrigă secundară realizată prin Madolyn – psihiatra poliției, care intră într-o relație cu Colin, dar ajunge să îl cunoască și pe Billy, fără a ști de legătura celor doi cu Costello.

Filmul analizează mai multe teme, cum ar fi cea a predestinării, a situaților asupra cărora nu ai control, a identității, toate pe fundalul vieții din Boston, un soul of the city movie cum numai americanii știu să facă.

Tocmai mi-am dat seama că am ajuns la final fără să îl menționez pe Leonardo DiCaprio, care la fel ca și Viggo Mortensen din postul trecut nu reușise să mă cucerească până la rolul lui Billy Costigan, pe care îl joacă într-o manieră foarte subtilă, complet reținut, vulnerabil chiar, după cum observă și Madolyn, dar în același timp foarte inteligent și perspicace.

 
 

Tags: , , , , , , , , , ,

2 responses to “10. The Departed

  1. m@ri@n

    15 June 2011 at 23:13

    Daca ar trebui sa compar ultimele doua filme de care ai vorbit, The Departed ar iesi castigator. Totusi cred ca rolul facut de Mortensen e mai bun ca cele din Departed. Se identifica prea bine cu un mafiot rus.

     
    • Laura

      15 June 2011 at 23:33

      Cred ca The Departed este genul de poveste etern valabila, care peste ani de zile va fi vazut ca un clasic. Eastern Promises e pe de alta parte o surpriza foarte placuta, mai mult un “copil teribil” al genului.

      Dap, Mortensen e de speriat in EP.

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: