RSS

8. The Illusionist

02 Jun

Cu o temă asemănătoare celei din The Prestige, The Illusionist este și un excelent film de epocă cu o distribuție de excepție, o imagine interesantă și locații foarte autentice. Povestea este o adaptare a nuvelei “Eisenheim, the Illusionist” de Steven Millhauser (pe care o recomand cu mare drag, fiind ca de obicei mult mai interesantă decât filmul).

Folosind intens, dar nu exagerat tehnica flashback-ului, filmul descrie povestea lui Eisenheim (Edward Norton), un magician misterios, care investigat în cazul morții ducesei von Teschen (Jessica Biel, uimitor de credibilă în acest rol) – detaliile și motivația fiind dezvăluite încetul cu încetul de-a lungul celor 2 ore.

Încă de la început filmul te cucerește prin peisajele superbe și coloritul ușor sepia, care îi dă o atmosferă cu totul aparte. Pe moment am crezut că a fost filmat în România, dar e de fapt Cehia.

În copilărie Eisenheim (zice-se) cunoaște un bătrân, care îi împărtășește un pic din magia lui, după care dispare din senin. Băiatul devine atât de pasionat, încât își petrece timpul exersând aproape obsesiv diferite trucuri.

Într-o zi, din întâmplare, o cunoaște pe ducesa Sophie van Teschen, cu care se împrietenește. Familia ei îi desparte bineînțeles, dar tinerii găsesc diferite căi de a fi împreună și plănuiesc chiar să fugă în China, dar sunt prinși în ultima clipă, iar Eisenheim decide să plece singur pentru a își perfecționa arta și a deveni bogat, astfel încât să se poată căsători cu Sophie.

Se întoarce ani mai târziu, când lucrurile s-au schimbat mult. Sophie este logodită cu prințul Leopold (un Rufus Sewell la înălțimea așteptărilor).

Neputând sta despărțiți, Sophie merge la spectacolele lui Eisenheim și în curând cei doi încep o aventură foarte periculoasă, mai ales pentru că prințul Leopold este prezentat de la bun început ca un tip extrem de arogant și egocentric într-o poziție mai mult decât privilegiată.

Relația acestuia cu Sophie se deterioreză atât de rău încât după o seară furtunoasă în care cei doi se ceartă, Sophie este găsită moartă într-un râu, iar Leopold este principalul suspect.

Aproape distrus de eveniment, Eisenheim începe să organizeze spectacole din ce în ce mai misterioase și sinistre, în care încearcă să o contacteze pe Sophie în lumea de dincolo, pentru a afla ce s-a întâmplat cu ea.

Cazul morții lui Sophie este investigat de inspectorul Uhl, un personaj foarte nuanțat, jucat foarte bine de Paul Giamatti, prins între loialitatea fată de Leopold și admirația fată de Eisenheim.

Finalul este pe măsura filmului și cu toate că nu oferă nimic nou, aproape că te obligă să revezi filmul pentru a prinde anumite detalii.

 
 

Tags: , , , , ,

One response to “8. The Illusionist

  1. klausen1976

    2 June 2011 at 20:15

    foarte corect. film “de vazut in doua straturi ”🙂 … insa excelent, una peste alta …

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: