RSS

7. 25th Hour

19 May

25th Hour este unul din filmele de care știam că sunt bune, dar nu reușeam niciodată să îl văd. Asta până ieri seară. Și ce rău îmi pare că nu l-am vizionat mai demult!

Ecranizare a cărții cu același nume de David Benioff, este într-un fel e asemănător cu American History X, dar un pic mai rafinat și nici pe departe atât de brutal. La suprafață pare că este o felie din viața lui Monty Brogan (Edward Norton), un traficant de droguri prins de poliție, care mai are o zi până la încarcerare și 7 ani de petrecut în închisoare, dar în esență este mult, mult mai mult de atât. Pe fundalul dramei lui Monty se desfășoară drama New York-ului, drama multi-culturalismului, drama globalizării, dramă unei țări care pare mai mult ca oricând că își pierde identitatea.

          Atacul din 11 septembrie este folosit ca un laitmotiv/metaforă pentru diferența de puncte de vedere

Comentariul social ne oferă și una din cele mai bune scene din cinematografia modernă, de o sinceritate foarte rar întâlnită la Hollywood. Dacă nu ar fi fost un monolog ar fi fost cea mai bună poezie pe care am auzit-o în ultimii ani…

La fel ca orice film care descrie o perioadă scurtă de timp, 25th Hour folosește flashbackurile pentru a explica situația din prezent și a nuanța personajele. Impresia lăsată de un personaj la început poate fi total diferită de cea de la sfârșitul filmului. Și nici unul din ele nu este un clișeu, fiecare are o poveste, dorințe și eșecuri, calități și defecte, cu toate că inițial îi etichetezi destul de repede și cu non-șalanță.

tocilarul ratat

șmecherul de birou

idiotul loial

La fel ca și Memento, filmul conține un element de mister, care face îl face mai interesant, dar în final interacțiunea personajelor este cea care definește filmul. În timp ce orele lui Monty se scurg, suntem puși în situația de a reflecta nu numai asupra vieții lui, ci și a celei proprii. Am făcut tot ce se putea? Am luat vreo decizie greșită, care la timpul ei părea corectă? Suntem rezultatul educației și al mediului, sau ne facem singuri norocul?

Întreaga distribuție a filmului este foarte bună, iar Edward Norton se remarcă din nou printr-un rol jucat perfect. Fiind un moodpiece descoperi că în loc să se evapore cu timpul, sentimentul pe care ți-l lasă te bântuie din ce în ce mai mult. And if that’s not a good movie I don’t know what is.

 
 

Tags: , , , , , ,

One response to “7. 25th Hour

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: